Scopul demersului autoarei constă în identificarea caracteristicilor teatrului documentar prin raportare la cel tradiţional. Reflectând asupra conceptelor teoreticienilor teatrali, concluzionăm că teatrul tradiţional este unul iluzoriu, receptorul-spectator crede drept realitate lumea fictivă produsă de spectacolul teatral. Subiectele dramatice au structură integră şi logică, cu „început, mijloc şi sfârşit”, acţiunea scenică se succede într-o ordine canonică. Spre deosebire de teatrul tradiţional, teatrul documentar este unul anti-iluzoriu, anti-ficţiune şi se remarcă prin reproducerea fidelă, exactă a realului, având la bază investigaţia, cercetarea şi reflectarea documentelor de arhivă, a actelor legislative, rapoartelor, stenogramelor proceselor dem judecată, proceselor verbale înregistrate la diverse acţiuni, întruniri, congrese etc.; a biografiilor; mărturiilor, interviurilor preluate de la respondenţii-donatori şi transpuse într-o formulă neprelucrată artistic; a cazurilor, evenimentelor întâmplate într-o realitate imediată ş.a.