Fenomenul imersiunii esteticului în social, mai ales când este vorba despre faptul teatral documentar, impune tot mai mult abordarea operei de artă, implicit, a celei dramatice, din perspectiva a două concepte-cheie — „adevăr” şi „adevăr artistic”.
Apărut la începutul secolului XX ca formă anticanonică, teatrul documentar a suscitat un şir de discuţii, parte din ele negând conceptul de „adevăr artistic” ca drept caracteristică a acestei manifestări spectaculare. Astfel, în articol se fac referinţe la diferite perspective (ontologică, logico-semantică, valorico-existenţială şi gnoseologică), teorii (a corespondenţei, coerenţei, operaţional-pragmatică etc.), fiind analizat, totodată, raportul „artă/teatru documentar — adevăr — adevăr artistic”.