Articolul este dedicat creației vocale a lui Alexei Stârcea (1919-1974), cunoscut compozitor, cântăreț, pedagog. Romanțele timpurii datează din anii 1946-1955 și reprezintă exemple ale liricii de dragoste. Unele piese vocale semnate în perioada de referință, cum ar fi „Spre apus” („День вечереет”) pe versurile lui F. Tiutcev sau „Cere sufletul meu” („Так и рвется душа”) pe versurile lui A. Kolțov, au intrat în repertoriul concertistic și pedagogic contemporan. În articol sunt examinate și analizate două romanțe ale lui A. Stârcea pe versurile lui F. Tiutcev din punct de vedere al formei, conținutului poetic, interacțiunii muzicii cu textul literar, limbajului muzical, interpretării vocale.