3. Articole

Permanent URI for this collection

https://repository.amtap.md/handle/123456789/23

Browse

Now showing 1 - 20 of 54

FESTIVALUL DE TEATRU: DE LA SĂRBĂTOARE STRADALĂ LA PROIECT CULTURAL CU REZONANȚĂ INTERNAȚIONALĂ
(AMTAP, 2026) Rozdovan, Liuba; Târțău, Svetlana
În ultimele decenii Europa a cunoscut o creștere semnificativă a numărului de festivaluri de teatru, acest proces fiind asociat și influențat prin prisma schimbărilor culturale, economice, tehnologice și politice de amploare. Articolul ce urmează este o analiză succintă a factorilor determinanți, ce contribuie la expansiunea sectorului festivalier teatral. La baza identificării acestor factori stau concluziile studiilor în domeniul sociologiei, antropologiei, politicilor publice și economiei culturii. Apariția de noi festivaluri devine un rezultat al convergenței dintre democratizarea accesului la cultură, globalizarea schimburilor artistice, dezvoltarea urbană și optimizarea modelelor de finanțare culturală. In the recent decades, Europe has experienced a significant increase in the number of theater festivals; this process is influenced by large-scale cultural, economic, technological and political changes. The following article presents a brief analysis of the determining factors that contribute to the expansion of the theater festival sector. The identification of these factors is based on the conclusions of studies in the fields of sociology, anthropology, public policy and the economy of culture. The emergence of new festivals is becoming a result of the convergence between the democratization of access to culture, the globalization of artistic exchanges, urban development and the optimization of cultural financing models.
MODELUL DRAMATURGIC HIBRID: CONVERGENȚE ÎNTRE DOCUMENT ȘI FICȚIUNE ÎN TEXTUL DRAMATIC ALTCINEVA DE ANGELINA ROȘCA
(AMTAP, 2026) Maximciuc, Dumitrița; Roșca, Angelina
Modelul dramaturgic hibrid reprezintă o formă de construcție scenică specifică teatrului contemporan, caracterizată prin convergența dintre document și ficțiune. Acest tip de dramaturgie integrează date factuale, mărturii, arhive și elemente biografice reale într-o structură ficțională și performativă, în care adevărul factual și cel artistic coexistă. Monodrama „Altcineva” de Angelina Roșca constituie un exemplu relevant al acestui model, fiind construită pe baza cazului real al impostorului Frédéric Pierre Bourdin. Textul dramatic utilizează convenții documentare – precizia datelor, nume reale, contexte istorice verificabile – care sunt reconfigurate prin tehnici ficționale precum naratorul-personaj, interiorizarea psihologică, dramatizarea experienței și restructurarea cronologică. Convergența dintre document și ficțiune generează o dublă veridicitate, factuală și emoțională, punând în discuție noțiuni precum identitatea, memoria și autenticitatea. Materializarea scenică a piesei în montarea georgiană semnată de Giorgi Kaulashvili potențează aceste dimensiuni printr-un limbaj corporal și vizual simbolic, evidențiind fragmentarea identitară și performativitatea sinelui. Ansamblul dramaturgic și scenic configurează un discurs teatral hibrid, situat la intersecția dintre document, ficțiune și performativitate. The hybrid dramaturgical model represents a form of scenic construction specific to contemporary theatre, defined by the convergence of document and fiction. This type of dramaturgy integrates factual data, testimonies, archives, and real biographical elements into a fictional and performative structure in which the factual and artistic truth coexist. The monodrama Someone Else by Angelina Roșca constitutes a relevant example of this model, being based on the real case of the impostor Frйdйric Pierre Bourdin. The dramatic text employs documentary conventions– precise data, real names, and verifiable historical contexts– which are reconfigured through fictional techniques such as the narrator-character, psychological interiorization, dramatization of experience, and chronological restructuring. The convergence of document and fiction produces a dual veracity, both factual and emotional, challenging notions of identity, memory, and authenticity. The Georgian stage production directed by Giorgi Kaulashvili amplifies these dimensions through a symbolic visual and corporeal language, highlighting identity fragmentation and the performativity of the self. The dramaturgical and scenic ensemble articulates a hybrid theatrical discourse situated at the intersection of document, fiction, and performativity.
HIBRIDITATE CORPORALĂ ȘI PREZENȚĂ PARTAJATĂ ÎN TEATRUL DE ANIMAȚIE CONTEMPORAN
(AMTAP, 2025) Strungaru, Daniela; Târțău, Svetlana
Articolul investighează modul în care hibriditatea corporală și prezența partajată configurează o paradigmă performativă emergentă în teatrul de animație contemporan. Inițial, sunt fundamentate conceptele de corp hibrid și prezență partajată, prin prisma teoriilor performative și antropologice, cu accent pe relația actor – păpușă. Ulterior, demersul propune o abordare interdisciplinară a corporalității și performativității în creațiile scenice europene, evidențiind diversitatea formelor hibride și a prezenței partajate. Cercetarea evidențiază modul în care actorul și păpușa configurează împreună o corporalitate hibridă, ce transcende granița dintre uman și non-uman. Studiul demonstrează că hibriditatea corporală și prezența partajată constituie principii definitorii ale teatralității de animație actuale, contribuind la extinderea gramaticii scenice și la redefinirea noțiunilor de prezență, identitate și agențialitate performativă. The article investigates how bodily hybridity and shared presence configure an emerging performative paradigm in the contemporary animation theatre. Initially, the concepts of hybrid body and shared presence are grounded within performative and anthropological theories, with emphasis on the actor–puppet relationship. Subsequently, the study advances an interdisciplinary approach to corporeality and performativity in European stage creations, highlighting the diversity of hybrid forms and shared presence. The research underscores how the actor and the puppet together configure a hybrid corporeality that transcends the boundary between the human and the non-human. The study demonstrates that bodily hybridity and shared presence constitute defining principles of current animation theatricality, contributing to the expansion of scenic grammar and to the redefinition of notions of presence, identity, and performative agency.
EXPLORAREA POTENȚIALULUI RITUALIC ȘI SIMBOLIC AL SĂRBĂTORII SÂNZIENELOR ÎN SPECTACOLUL DE TEATRU
(AMTAP, 2025) Băncilă, Corina
Lucrarea propune o explorare interdisciplinară a imaginarului Sânzienelor, sărbătoare cu rădăcini profunde în cultura tradițională românească, văzută ca un punct de întâlnire între mit, ritual și expresie performativă. Studiul se înscrie în cercetarea mea doctorală și fundamentează demersul de elaborare a spectacolului Noaptea de Sânziene, investigând potențialul scenic al acestei tradiții. Analiza comparativă a unor texte literare și dramatice – „Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade, „Nopțile de Sânziene” de Mihail Sadoveanu și nuvela „Drăgaica” de Fănuș Neagu – urmărește modul în care elementele mitologice și ritualice sunt integrate în structura operei și pot genera forme performative contemporane. Analiza relevă că literatura devine un spațiu de mediere între tradiție și creația scenică, oferind modele de articulare a simbolurilor, a corporalității și a tensiunii dintre profan și sacru. The paper proposes an interdisciplinary exploration of the imagery of Sanziene, a celebration with deep roots in traditional Romanian culture, seen as a meeting point between myth, ritual, and performative expression. The study is part of my doctoral research and forms the basis for the development of the performance „Noaptea de Sanziene”, investigating the theatrical potential of this tradition. The comparative analysis of the literary and dramatic texts: „Noaptea de Sanziene”by Mircea Eliade, „Nopțile de Sanziene”by Mihail Sadoveanu, and the short story „Dragaica”by Fanuș Neagu– examines how mythological and ritualistic elements are integrated into the structure of the work and can generate contemporary performative forms. The analysis reveals that literature becomes a space of mediation between tradition and theatrical creation, offering models for articulating symbols, corporeality, and the tension between the profane and the sacred.
SEMIOTICA NONVERBALULUI ÎN MONODRAMĂ: ASPECTE TEORETICE
(AMTAP, 2025) Triboi, Olga; Târțău, Svetlana
Articolul analizează rolul fundamental al comunicării nonverbale în construcția discursului scenic al monodramei contemporane. Studiul investighează trei direcții majore: raportul dintre tăcere și corporalitate, funcția gestului ca „text performativ” și dinamica relației dintre spațiu, obiect și corp în absența partenerului de scenă. Pornind de la teoriile lui Ray L. Birdwhistell, Rudolf Laban, Lehmann, Erving Goffman, Konstantin Stanislavski, Antonin Artaud și Erika Fischer-Lichte, articolul demonstrează că monodrama dezvoltă o logică semiotică proprie, în care corpul actorului devine principalul generator de sens, iar elementele nonverbale capătă o autonomie dramaturgică și performativă. Concluzia subliniază faptul că nonverbalul nu doar completează discursul verbal, ci îl reconfigurează, transformând monodrama într-un spațiu privilegiat al expresivității corporale și al teatralității postdramatice. The article examines the fundamental role of nonverbal communication in constructing the scenic discourse of contemporary monodrama. The study explores three main dimensions: the relationship between silence and corporeality, the function of gesture as a “performative text”, and the dynamics of the interaction between space, object, and body in the absence of a scene partner. Drawing on the theories of Ray L. Birdwhistell, Rudolf Laban, Lehmann, Erving Goffman, Konstantin Stanislavski, Antonin Artaud, and Erika Fischer-Lichte, the article demonstrates that monodrama develops its own semiotic logic, in which the actor’s body becomes the primary generator of meaning, and the nonverbal elements acquire dramaturgical and performative autonomy. The conclusion emphasizes that nonverbal communication does not merely complement the verbal discourse but reconfigures it, making monodrama a privileged space for corporal expressivity and post-dramatic theatricality.
ЭКСПЕРИМЕНТАЛЬНЫЕ СПЕКТАКЛИ МОНОТЕАТРА УКРАИНЫ И БЕЛАРУСИ КОНЦА ХХ ВЕКА — ПЕРВЫХ ДЕЯТИЛЕТИЙ XXI ВЕКА
(AMTAP, 2023) Ermolovici-Dașcinschii, Dmitrii
Scopul articolului este de a studia monospectacolul ca fenomen expresiv de sine stătător al artei teatrale din Europa de Est la de la sfârşitul secolului XX – începutul secolului XXI. Subiectul cercetării îl constituie monoteatrul modern din Ucraina şi Belarus. Obiectul cercetării sunt monospectacolele din repertoriul teatral de la sfârşitul secolului XX – începutul secolului XXI. În urma cercetărilor efectuate, s‑a relevat că domeniul tematico‑problematic al unui monospectacol este determinat de căutarea identităţilor şi cuprinde următoarele domenii: introducerea în contextul naţional socio‑cultural a unor personalităţi istorice remarcabile, care, anterior, au fost ignorate de breasla teatrală; conştientizarea documentar‑artistică a evenimentelor istorice din secolele XX‑XXI; interpretarea şi actualizarea modernă a operelor literaturii clasice. The purpose of the article is to study the solo performance as an independent expressive phenomenon of theatrical art of Eastern Europe in the late 20th‑early 21st century. The subject of the research is the modern monotheatre of Ukraine and Belarus. The objects of the study are the mono‑performances in the repertoire of theaters at the turn of the 20th‑21st centuries. As a result of the study, it was revealed that the problematic and thematic field of a solo performance is determined by the search for identities and includes the following areas: the introduction of significant historical figures, previously ignored by the theater, into the national socio‑cultural context; documentary and artistic comprehension of historical events of the 20th-21st centuries; modern interpretation and updating of the works of classical literature.
PRINŢUL STATORNIC DE PEDRO CALDERON: IMAGINEA EROULUI ŞI INTERPRETĂRILE SCENICE
(AMTAP, 2023) Alesenkova, Victoria
Articolul analizează imaginea eroului baroc din piesa lui P. Calderon „Prinţul statornic” şi întruchipările scenice ale acestuia. Dualitatea naturii interioare inerente eroului baroc şi dorinţa de a dobândi nemurirea sunt clar afişate în schema mentală a trecerii de la moarte la nemurire. În context, suferinţa exterioară şi moartea unui personaj sunt percepute ca o reflectare simbolică a suferinţei interioare, spirituale, care contribuie la iluminarea şi unirea mistică cu Dumnezeu. Imaginea scenică a lui Don Fernando (prinţul statornic) este prezentată în creaţia regizorilor Vs. Meyerhold (1915), E. Grotovsky (1965) şi B. Iuhananov (2013). Acest lucru ne permite să urmărim evoluţia percepţiei eroului baroc de la un scenariu pozitiv la unul negativ în diferite perioade de timp. Scenariul pozitiv al transformării imaginii afirmă procesul de găsire a lui Dumnezeu de către suflet, iar scenariul negativ contestă posibilitatea renaşterii spirituale şi îl înlocuieşte pe Dumnezeu în afara spaţiului interior al eroului, transformându‑l dintr‑un salvator într‑o victimă. The article reveals the image of the baroque hero from P. Calderon’s play „The Steadfast Prince” and his stage embodiment. The duality of the inner nature inherent in the baroque hero and the desire to acquire immortality are clearly displayed in the mental scheme of the transition from death to immortality. In this context, the external suffering and death of a character is perceived as a symbolic reflection of the inner, spiritual suffering that contributes to enlightenment and mystical union with God. The stage image of Don Fernando (the Steadfast Prince) is presented in the creation of the directors Vs. Meyerhold (1915), E. Grotovsky (1965) and B. Yukhananov (2013). This allows us to follow the evolution of the perception of the baroque hero from a positive to a negative scenario at different stages of time. The positive scenario of the transformation of the character affirms the process of finding God by the soul, and the negative scenario denies the possibility of spiritual rebirth and replaces God outside the inner space of the hero, turning him from a savior into a victim.
NEOMARXISMUL REFRACTAR ŞI RETROGRADAREA SISTEMULUI DE VALORI
(AMTAP, 2023) Giurescu, Victor
Mergând pe convingerea idealistă că oamenii se nasc egali, Lenin a proclamat că orice slujnicuţă de la bucătărie poate conduce ţara. Deşi sună frumos în teorie, în practică un asemenea ideal s‑a transformat într‑un triumf al mediocrităţii. În loc să li se ofere tuturor şansa de a se dezvolta în funcţie de talentele personale, a fost mai simplu să se apeleze la uniformizarea oamenilor talentaţi, astfel încât cu toţii să ajungă la acelaşi nivel. Despre artă trebuie să vorbim şi să scriem simplu, pe înţelesul tuturor. Exprimările savante îi sperie pe elevi. Ele le stimulează creierul, dar nu şi sufletul. Din această cauză, în momentul creaţiei intelectul uman sufocă emoţia artistică şi subconştientul, care joacă un rol important în curentul nostru artistic. Dar este foarte greu să vorbeşti şi să scrii ,,simplu” despre un proces atât de complex precum cel de creaţie. Vs.Meyerhold l‑a abandonat pe K.S. Stanislavski, dar asta nu l‑a oprit să spună că atunci când te duci la teatru NU trebuie să te identifici. Acting on the idealistic belief that men are born equal, Lenin proclaimed that any kitchen maid could rule the country. Although it sounds nice in theory, in practice such an ideal has turned into a triumph of mediocrity. Instead of giving everyone a chance to develop according to their individual talents, it was easier to resort to leveling talented people so that they all reach the same level. We must speak and write about art simply, in a way that everyone can understand. Scholarly expressions scare the students. They stimulate their brains, but not their souls. And because of this, at the moment of creation, the human intellect suffocates the artistic emotion and the subconscious, which plays an important role in our artistic current. But it is very difficult to speak and write „simply” about such a complex process as the creative one. Vs. Meyerhold abandoned K.S. Stanislavski, but that didn’t stop him from saying that when you go to the theater you should NOT identify yourself.
AMINTIRI ŞI REPERE ALE UNUI TEATRU DE ODINIOARĂ
(AMTAP, 2023) Giurescu, Adina
Scopul acestei lucrări este de a aminti, succint, câteva dintre personalităţile teatrului românesc de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Însemnările se constituie într‑un omagiu adus actorilor, care au imprimat artei teatrale româneşti profesionalism, pasiune şi abnegaţie. Educaţia teatrală (universitară) lasă amprente profunde, vizibile în viitoarea expresie artistică. În acest caz, nedumerirea noastră este cu atât mai mare, cu cât generaţiile prezente tind să ignore contribuţia oamenilor de teatru de odinioară. Putem să ne gândim la Hamlet fără să amintim prestaţia lui Grigore Manolescu? Aristizza Romanescu a fost una dintre figurile cele mai proeminente ale teatrului românesc. S‑a consacrat profesiei de actor, instituind meseriei un statut respectabil; ea a subliniat posibila funcţie socială a artei teatrale. Incursiunea noastră sumară în perioada amintită a teatrului românesc îndeamnă la observarea nivelului de profesionalism la care arta actorului se desfăşoară astăzi. The purpose of this paper is to briefly recall some of the personalities of the Romanian theater from the end of the 19th century and the beginning of the 20th century. The notes are a tribute to the actors, who imprinted the Romanian theatrical art with professionalism, passion and selflessnes. Theatrical (university) education leaves deep imprints, visible in the future artistic expression. In this case, our bewilderment is all the greater, as the present generations tend to ignore the contribution of the theater people of yesteryear. Can we think of Hamlet without mentioning Grigore Manolescu’s performance? Aristizza Romanescu was one of the most prominent figures of the Romanian theater. She dedicated herself to the profession of actor, establishing a respectable status for this occupation; she emphasized the possible social function of theatrical art. Our brief foray into the aforementioned period of Romanian theater urges us to observe the level of professionalism at which the actor’s art is performed today.
TERAPIA IDENTITĂȚII NAȚIONALE PRIN ARTA CINEMATOGRAFICĂ. CREAȚIA REGIZOAREI LEONTINA VATAMANU
(AMTAP, 2025) Zaporojan, Radu-Dumitru
De la declararea independenței Republicii Moldova în 1991, societatea moldovenească a trecut printr-o transformare economică, identitară și culturală. Republica Moldova și-a dobândit și dreptul la o cinematografie liberă, fără resurse financiare, dar cu oameni dornici să aducă dreptate și să spună lucrurilor pe nume. Regizoarea Leontina Vatamanu face parte din acea nouă generație de cineaști intelectuali și independenți care au decis să trateze rănile trecutului prin intermediul artei cinematografice. Acest scurt studiu face o paralelă dintre activitatea cinematografică actuală a regizoarei Leontina Vatamanu și modul în care filmele sale documentare reușesc să contribuie la crearea unui dialog public și artistic despre traumele pe care conștientul colectiv le-a suprimat mulți ani sau a ezitat să vorbească. Operele cinematografice ale Leontinei Vatamanu fac parte din terapia identității naționale în spațiul românesc și mai ales în spațiul dintre Nistru și Prut. From the independence of the Republic of Moldova in 1991, the Moldovan society passed through an economical, identity and cultural reset. The Republic of Moldova also gained the right to have a free cinematography, without financial resources - but with people willing to do justice and talk plainly. Film director Leontina Vatamanu is part of that new generation of intellectual and independent filmmakers that decided to express themselves and treat the wounds of the past through the art of cinema. This short study makes a parallel between Leontina Vatamanu’s current filmmaking activity and the ways in which her documentary films manage to contribute to the creation of a public and artistic dialogue about the traumas that the collective consciousness have suppressed for years and hesitated to talk about. The cinematic creations of Leontina Vatamanu are part of the national identity therapy in the Romanian space, and in particular, between the Dniester and the Prut space.
EXPRESIVITATEA ACTORULUI ÎN SPECTACOLUL-MONODRAMĂ: TEHNICI ȘI MIJLOACE ARTISTICE
(AMTAP, 2025) Triboi, Olga; Târțău, Svetlana
În spectacolul-monodramă actorul este principala sursă de comunicare a mesajului artistic și singura prezență pe scenă. De aceea, tehnicile și mijloacele de expresivitate sunt esențiale pentru a capta atenția publicului și pentru a transmite intensitatea emoțională și complexitatea textului. Aceste tehnici includ o gamă largă de instrumente teatrale, de la vocalitate și mișcare până la folosirea simbolurilor și interacțiunea cu publicul. Monodramele moderne au evoluat semnificativ și sunt caracterizate printr-o concentrare profundă asupra psihologiei personajului și a mesajului transmis. Actorii folosesc unele tehnici de interpretare bazate pe teoriile și practicile lui Stanislavski, Mihail Cehov sau metoda Lee Strasberg. În articol acestea sunt analizate din punct de vedere a tehnicilor și instrumentelor folosite de actori în unele spectacole realizate în Republica Moldova, cum ar fi: „Astro-remisie” de A. Roșca-Ichim, regia D. Acriș; „Maria Tănase. Aș muri, moartea nu-mi vine” de N. Cozaru de la TNME „ADI” de C. Cheianu, regia D. Gherghel, și „O zi din viața lui Helen” de H. Peschina, regia S. Chiriac de la TEI. In the monodrama performance, the actor is the main source of communication of the artistic message and, the only presence on stage. Therefore, the techniques and means of expressiveness are essential to capture the audience's attention and to convey the emotional intensity and complexity of the text. These techniques include a wide range of theatrical instruments, from vocality and movement to the use of symbols and interaction with the audience. Modern monodramas have significantly evoluated and are characterized by a deep focus on the psychology of the character and the message transmitted. The actors use some interpretation techniques based on the theories and practices of Stanislavski, Michail Chekhov or the Lee Strasberg method. The article analyzes the techniques and tools used by the actors in some performances produced in the Republic of Moldova, such as: "Astro remisie" by A. Roșca-Ichim, directed by D. Acriș; "Maria Tănase. I Would Die Death Doesn't Come to Me" by N. Cozaru from TNME; "ADI" by C. Cheianu, directed by D. Gherghel and "A Day in the Life of Helen" by H. Peschina, directed by S. Chiriac from TEI.
SPECIFICITATEA LIMBAJULUI SCENIC ÎN TEATRUL DE ANIMAȚIE CONTEMPORAN
(AMTAP, 2025) Strungaru, Daniela; Târțău, Svetlana
Lucrarea explorează specificitatea, evoluția și caracteristicile distincte ale limbajului scenic în teatrul de animație european, cu accent pe ultimele trei decenii. Capitolul introductiv fundamentează limbajul scenic ca un ansamblu complex de semne vizuale și auditive, subliniind interacțiunea sinergetică a elementelor constitutive. Se evidențiază idiomatismul intrinsec al păpușilor și capacitatea lor de a comunica dincolo de cuvânt. Capitolul secund analizează inovațiile tehnice, incluzând integrarea multimedia, animatronica, realitatea virtuală și augmentată, alături de tendințele artistice precum deconstrucția narativității, accentul pe materialitate, vizibilitatea animatorului și interactivitatea. Rezultatele evidențiază ascensiunea unui limbaj scenic hibrid și complex, care îmbină formele artistice tradiționale cu inovațiile tehnologiei moderne, redefinind estetica genului. Concluziile afirmă cu fermitate eforturile constante ale teatrului de a se reinventa și de a experimenta, pentru a dezvolta un limbaj relevant și universal, în contextul cultural actual. This paper explores the specificity, evolution, and distinct characteristics of stage language in the European puppet theatre, with a focus on the last three decades. The introductory chapter establishes stage language as a complex ensemble of visual and auditory signs, underscoring the synergistic interaction of its constituent elements. The intrinsic idiomatism of puppets and their capacity to communicate beyond words are highlighted. The second chapter analyzes technical innovations, including the multimedia integration, animatronics, virtual and augmented reality, alongside of artistic trends such as narrative deconstruction, the emphasis on materiality, animator visibility, and interactivity. The findings reveal the rise of a hybrid and complex stage language that blends traditional artistic forms with modern technological innovations, redefining the aesthetics of the genre. The conclusions firmly assert the theatre's continuous efforts to reinvent itself and experiment, aiming to develop a relevant and universal language within the current cultural context.
REFLECȚII POSTDRAMATICE ÎN DRAMATURGIA DIN REPUBLICA MOLDOVA
(AMTAP, 2025) Maximciuc, Dumitrița
Teatrul postdramatic depășește convențiile tradiționale ale dramaturgiei prin fragmentarea narațiunii, stiluri eterogene, hipernaturalism, grotesc și integrarea tehnologiilor moderne. În Republica Moldova fenomenul marchează o schimbare de paradigmă în contextul post-sovietic, într-o scenă teatrală unde granițele dintre arte și științe sociale se estompează. Dramaturgia contemporană reflectă realitățile social-politice în schimbare, fiind caracterizată de jocuri la nivel de limbaj, reflecții asupra identității, abordare estetică orientată spre stimularea simțurilor. Piesa „Alegerea lui Alexandru Suțțo” a dramaturgului Dumitru Crudu este un exemplu reprezentativ, în care dramaturgul utilizează un episod istoric ca pretext pentru a comenta tranzițiile politice și criza identitară. Într-un limbaj fragmentat și ironic, piesa expune o realitate grotescă: poporul continuă să aleagă un conducător decedat, într-o satiră a manipulării, corupției și pasivității colective. Estetica vizuală și senzorială are un rol central: trupul mort al lui Suțțo devine simbolul puterii golite de sens, în timp ce slujitorii săi îl exploatează cu cinism. Dumitru Crudu construiește prin teatrul postdramatic o critică a realității sociale, politice și culturale, apelând la conștiința noastră în scopul eliberării de conformismul și defetismul colectiv. The post-dramatic theatre transcends the traditional conventions of dramaturgy through fragmented narratives, heterogeneous styles, hyper-naturalism, the grotesque, and the integration of modern technologies. In the Republic of Moldova, this phenomenon signals a shift in the perspective within the post-Soviet context, in a theatrical scene where the boundaries between the arts and social sciences are increasingly blurred. Contemporary playwriting reflects the shifting socio-political realities, characterized by a language play, reflections on identity, an aesthetic approach aimed at intense sensory stimulation. The play The Choice of Alexandru Suțțo by playwright Dumitru Crudu is a representative example, using a historical episode as a pretext to comment on political transitions and identity crises. Written in a fragmented and ironic language, the play exposes a grotesque reality: the people continue to elect a deceased leader, in a satirical portrayal of manipulation, corruption, and collective passivity. Visual and sensory aesthetics play a central role: Suțțo’s dead body becomes a symbol of power emptied of meaning, while his servants exploit it cynically. Through the post-dramatic theatre, Dumitru Crudu constructs a bitter critique of social, political, and cultural realities, offering a call for liberation from collective conformism and defeatism.
ТЕХНИКИ СЦЕНИЧЕСКОЙ ЭКСПРЕССИВНОСТИ КЛАССИЧЕСКОГО ЯПОНСКОГО И КИТАЙСКОГО ТЕАТРОВ В АРХИТЕКТОНИКЕ СПЕКТАКЛЯ РОБЕРА ЛЕПАЖА
(AMTAP, 2025) Ermicioi, Nina
Acest articol examinează opera lui Robert Lepage în contextul explorării de către regizorii occidentali a tradițiilor teatrelor japonez și chinez. Stilul acestui creator se dezvoltă din rezultatele eficiente ale compilării tehnicilor artei scenice asiatice cu un concept individual al „esteticii arhitecturale”. Datorită unei cunoașteri aprofundate a artei teatrale clasice japoneze, acest regizor manipulează percepția publicului și spațiul teatral. Folosind tehnicile de expresie scenică ale teatrului oriental, Robert Lepage construiește un ansamblu coerent și semnificativ pentru producțiile sale. Similar practicilor scenice chinezești și japoneze, dansul prevalează asupra textului în arhitectonica spectacolelor sale. În cadrul acestei publicații, această teză este susținută prin exemple din spectacolele „Dragonul albastru” și „Cei șapte afluenți ai râului Ota”. This article examines the opera of Robert Lepage in the context of the Western directors' exploration of Japanese and Chinese theater traditions. The style of this artist develops from the effective results of compiling the techniques of Asian stage art with an individual concept of "architectural aesthetics". Thanks to a comprehensive knowledge of classical Japanese theatrical art, this director is able to manipulate the audience's perception and theatrical space. Using the expressivity techniques of the Eastern Theater, Robert Lepage builds a coherent and meaningful ensemble of his productions. Similar to the Chinese and Japanese stage practices, the dance takes precedence over the text in the architectonics of his performances. In this publication, this thesis is supported by examples from the performances „The Blue Dragon” and „The Seven Streams of the River Ōta”.
СРЕДСТВА ВЫРАЗИТЕЛЬНОСТИ И ТЕХНИКИ АЗИАТСКОГО ТЕАТРА – КОМПОНЕНТЫ СПЕКТАКЛЯ НА ЕВРОПЕЙСКОЙ СЦЕНЕ (КОНЕЦ XX – НАЧАЛО XXI ВЕКОВ)
(AMTAP, 2025) Ermicioi, Nina; Târțău, Svetlana
Articolul reprezintă un studiu asupra mijloacelor de expresie și tehnicilor esențiale ale teatrului asiatic care se regăsesc în spectacolele lui Peter Brook, Ariane Mnouchkine, în performance-urile dramatice ale lui Robert Lepage, precum și în producțiile altor regizori de la sfârșitul secolului al XX-lea – începutul secolului al XXI-lea. Urmărind scopul de a intensifica efectul dramatic, acești regizori introduc în sfera teatrului european modern tehnici caracteristice artei teatrale orientale, cum ar fi gestul, masca, ritualul, diferite modalități de mișcare a actorului în scenă și utilizarea instrumentelor muzicale specifice. Acest studiu evidențiază legătura existentă între tradiția teatrului oriental și inovațiile în teatrul european contemporan. Ca urmare a intersectării cu practicile scenei indiene, japoneze și chinezești, intensitatea spectaculară a produsului regizoral european s-a transformat esențial. Cuvinte-cheie: abhinaya, taiko, roppo, intensitate dramatică, Peter Brook, Ariane Mnouchkine, Robert Lepage The subject of this article represents the study on the means of expression and essential techniques of the Asian theater which can be found in the performances of Peter Brook, Ariane Mnouchkine, in the dramatic shows of Robert Lepage, as well as in the productions of other theater directors of the late 20th - early 21st centuries. Aiming to intensify the dramatic effect, these directors introduce into the sphere of modern European theater techniques characteristic of Eastern theatre art such as pantomime, mask, ritual, different ways of the actor’s walking on stage, and the use of specific musical instruments. This study highlights the existing link between the tradition of Oriental theater and the innovations within the contemporary European theater. As a result of the intersection with Indian, Japanese and Chinese stage practices, the spectacular intensity of the European directorial product has been significantly transformed. Keywords: abhinaya, taiko, roppo, dramatic intensity, Peter Brook, Ariane Mnouchkine, Robert Lepage
POLIFUNCȚII ALE FILMULUI DOCUMENTAR DESPRE ARTĂ
(AMTAP, 2025) Eftimie, Vlad
Lucrarea prezintă șase dintre funcțiile importante ale filmului documentar despre artă. Funcția estetică se remarcă prin folosirea și utilizarea limbajului cinematografic, transformând astfel filmul documentar într-o creație vizuală ce captează atenția publicului spectator. Funcția artistică reinterpretează lucrările de artă prezentate într-un mod creativ. Educarea spectatorilor și ilustrarea de informații într-un context istoric, tehnic și cultural al operelor de artă denotă funcția cognitivă, căreia i se adaugă funcția formativă a acestuia. Prezentarea într-un mod artistic și estetic a operelor de artă, ca și film, face ca filmul documentar despre artă să aibă o importantă funcție de propagare și valorificare a artei. Era digitală potențează funcția de conservare și tezaurizare a filmelor și, implicit, a filmelor documentare despre artă. Filmul documentar despre artă devine un instrument polifuncțional, indispensabil pentru educația, valorificarea și păstrarea artei în contextul cultural contemporan. Cuvinte-cheie: documentar, funcții – estetică, artistică, cognitivă, formativă, valorificare, conservare The paper presents six important functions of the documentary film about art. The aesthetic function is highlighted through the use and application of cinematic language, thus transforming the documentary film into a visual creation that captures the audience's attention. The artistic function reinterprets the artworks presented in a creative manner. Educating viewers and illustrating information within the historical, technical, and cultural context of artworks denotes the cognitive function, which is complemented by its formative function. The artistic and aesthetic presentation of artworks as a film gives the documentary about art an important role in promoting and valuing art. The digital age enhances the preservation and treasure-keeping function of films, including documentaries about art. The documentary film about art becomes a multifunctional tool, indispensable for the education, valorization, and preservation of art in the contemporary cultural context. Keywords: documentary, functions – aesthetic, artistic, cognitive, formative, enhancement, preservation
RELAȚIA TEATRU – FOLCLOR ÎN ARTA SCENICĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA (ANII 1950-1980)
(AMTAP, 2025) Brihuneț, Maria
Articolul constituie o introducere în tema ce vizează relația creație populară orală – spectacol teatral, cu unele referințe la istoria apariției teatrului național românesc, dar, în special, la arta teatrală din Republica Moldova. Metoda de cercetare principală a subiectului este cea cultural-istorică, precum și analiza, sinteza. Evidențiem importanța creației populare tradiționale în formarea teatrului din Moldova și formele de manifestare a lor în arta spectacolului la diferite etape ale evoluției teatrului național. Un rol aparte în acest context îi revine textului dramaturgic și viziunii regizorale, în special, în spectacole montate în anii 1950-1980. Concluzionăm că relația dintre scenă și folclor se manifestă în mod diferit, în funcție de imperativele timpului, de talentul și viziunea artistică a personalității creatoare, dar și de libertatea de creație în anumite perioade istorice. Cuvinte cheie: folclor, spectacol teatral, viziune artistică, creație populară, text dramatic The article serves as an introduction to the topic concerning the relationship between the oral folk creation and theatrical performance, with some references to the history of the emergence of the Romanian national theatre, but especially to the theatrical art in the Republic of Moldova. The main research method for this subject is the cultural-historical approach, along with analysis and synthesis. We highlight the importance of traditional folk creation in shaping the theatre in Moldova and its manifestations in the performing arts at different stages of national theatre development. A special role in this context is attributed to the dramatic text and the director’s vision, particularly in the productions staged between the 1950s and 1980s. We conclude that the relationship between the stage and folklore manifests itself differently depending on the demands of the time, the talent and artistic vision of the creative personality, as well as the freedom of creation in certain historical periods. Keywords: folklore, theatre performance, artistic vision, folk creation, dramatic text
MONODRAMA DIN ULTIMELE DECENII – UN SPAȚIU PENTRU EXPLORAREA PSIHOLOGICĂ PROFUNDĂ
(AMTAP, 2025) Triboi, Olga; Târțău, Svetlana
În ultimele decenii monodrama s-a impus ca un spațiu scenic ideal pentru explorarea psihologică profundă, prin care dramaturgii și actorii abordează teme complexe legate de identitate, traume personale, alienare și crize sociale. În articol se regăsesc creațiile autorilor din spații esteuropean, post-sovietic, România și Republica Moldova. Monodrama a fost utilizată de autori internaționali și est-europeni ca o platformă de exprimare a tensiunilor interioare. În țările postsovietice, monodrama a devenit un gen esențial pentru abordarea conflictelor identitare și sociale. Dramaturgi precum Evgheni Grișkoveț în Rusia, Alexandr Viter în Ucraina, dar și Nicoleta Esinencu în Republica Moldova, au folosit monodrama pentru a reflecta complexitățile psihologice ale individului într-o lume în schimbare. În acest spațiu teatral, monodrama nu este doar un exercițiu de reflecție personală, ci și o formă de dialog cu societatea, un spațiu pentru a cerceta modul în care crizele istorice și politice influențează lumea interioară a individului. Astfel, monodrama din ultimele decenii oferă nu doar o introspecție psihologică profundă, ci și o oglindă a transformărilor sociale și culturale din întreaga lume. Cuvinte-cheie: monodrama contemporană, explorare psihologică, crize istorice, A. Nelega, S. Kane, E. Grișkoveț, A. Viter, N. Esinencu In the recent decades, monodrama has established itself as an ideal stage medium for deep psychological exploration, allowing playwrights and actors to address complex themes such as identity, personal trauma, alienation, and social crises. The article features the creations of authors from Eastern European, post-Soviet countries, Romania and the Republic of Moldova. Monodrama has been used by both international and Eastern European authors as a platform to express internal tensions. In post-Soviet countries, monodrama has become a vital genre for addressing identity and social conflicts. Playwrights such as Evgeny Grishkovets in Russia, Alexandr Viter in Ukraine, as well as Nicoleta Esinencu in the Republic of Moldova have utilized monodrama to reflect the psychological complexities of individuals living in a rapidly changing world. In this region, monodrama is not only a tool for personal introspection but also a form of dialogue with society, offering a space to explore how historical and political crises shape the inner world of the individual. Thus, monodrama in the recent decades provides not only profound psychological insight but also a mirror reflecting social and cultural transformations worldwide. Keywords: contemporary monodrama, psychological exploration, historical crises, S. Kane, E. Grishkovets, A. Viter, N. Esinencu
FILMUL-PORTRET ÎN CONTEXTUL FILMULUI DOCUMENTAR CONTEMPORAN
(AMTAP, 2024) Fotescu, Irina
În contextul filmului documentar contemporan, filmul-portret a devenit pe parcurs mai relevant și mai diversificat. Acest gen de film se află în continuă evoluție și se adaptează la schimbările culturale, sociale și tehnologice. Tehnologia digitală a schimbat fundamental modul în care filmele-portret sunt realizate și distribuite. Astfel, filmul-portret a devenit o platformă pentru explorarea subiectivității și a diversității umane într-un mod profund și captivant. De la portrete ale artiștilor la explorarea vieții cotidiene a oamenilor obișnuiți, se aduc în prim-plan voci și povești care pot fi trecute cu vederea sau marginalizate în alte tipuri de filme documentare. În acest mod, filmul-portret contribuie la o mai mare înțelegere și empatie față de diferite experiențe umane, devenind un instrument eficient în dezvoltarea conștientizării sociale. In the context of the contemporary documentary film, the portrait film has become increasingly relevant and diverse. This film genre is constantly evolving and adapting itself to the cultural, social and technological changes. Digital technology has fundamentally changed the way portrait films are made and distributed. Thus, the portrait film became a platform for exploring human subjectivity and diversity in a deep and engaging way. From portraits of artists to exploring the everyday lives of ordinary people, it brings to the fore voices and stories that may be overlooked or marginalized in other types of documentary films. In this way, the portrait film contributes to greater understanding and empathy towards different human experiences, becoming an effective tool in developing social awareness.
РЕФОРМУЛИРОВАНИЕ ТЕАТРАЛЬНОГО ЯЗЫКА В КОНТЕКСТЕ ВЗАИМООТНОШЕНИЙ ЗАПАДНОГО И ВОСТОЧНОГО ИСПОЛНИТЕЛЬСКОГО ИСКУССТВА
(AMTAP, 2024) Ermicioi, Nina; Târțău, Svetlana
În acest articol, autorii încearcă să definească noi calități ale limbajului teatrului european, a cărui reformulare a fost facilitată de mijloacele plastice de exprimare actoricească împrumutate din teatrul asiatic. Grație teoriilor lui Artaud și Craig, dramaturgiei lui Claudel și Yeats, precum și practicilor lui Stanislavski, Brecht, Grotowski, Mnouchkine, Barba, Vasiliev și Okhlopkov, codul teatrului occidental modern a fost reînnoit sub aspectul plasticității psihologice a actorului. Textul într-un spectacol încetează să mai fie un instrument de transmitere a sensului. În schimb, prin gesturi, mișcare și dans, există posibilitatea de a atinge culmile gândirii autorului. In this article, the authors attempt to define new qualities of the language of the European theatre, whose reformulation has been facilitated by the plastic means of acting expression borrowed from the Asian theatre. Thanks to the theories of Artaud and Craig, the dramaturgy of Claudel and Yeats, and the practices of Stanislavski, Brecht, Grotowski, Mnouchkine, Barba, Vasiliev and Okhlopkov, the code of the modern Western theatre has been renewed in terms of the actor's psychological plasticity. The text in a performance ceases to be an instrument for conveying the meaning. Instead, through gestures, movement and dance, there is the possibility of reaching the heights of the author's thought.

Browse

Recent Submissions